Piperul - o mirodenie ce ne-a condimentat puternic istoria

"Nimeni nu ar muri fără mirodenii, dar foarte mulţi au murit pentru ele.

O parte considerabilă a istoriei lumii moderne este istoria mirodeniilor, iar povestea începe cu o plantă agăţătoare deloc atrăgătoare care creştea odată numai pe coasta Malabarului din estul Indiei. 

Această plantă se numeşte Piper nigrum. Dacă ne-ar fi înfăţişată în starea ei naturală, cu siguranţă ne-am chinui să ghicim de ce este importantă, 

dar ea este sursa tuturor celor trei tipuri de piper „adevărat” – negru, alb şi verde. 

Boabele de piper mici, rotunde şi tari pe care le introducem în râşniţele noastre de bucătărie sunt de fapt fructele mici ale acestei plante agăţătoare, uscate pentru a fi mai picante. Diferenţa de varietăţi depinde doar de momentul în care sunt culese şi modul în care sunt procesate.

Piperul a fost apreciat din vremuri imemoriale în teritoriul său de origine, dar romanii sunt cei care l-au făcut o marfă internaţională.

Romanii adorau piperul. Puneau piper până şi pe dulciuri. Ataşamentul lor faţă de piper ţinea sus preţul acestuia şi i-a dat valoare durabilă.

Negustorilor de mirodenii din estul îndepărtat nu le venea să creadă cât de norocoşi sunt. 

„Vin cu aur şi pleacă cu piper!”, remarca uluit un negustor tamil. 

Când goţii ameninţau să prade Roma în anul 408, romanii i-au mituit cu un tribut care includea o tonă şi jumătate de piper.

Pentru masa de la nunta lui din 1468, ducele Karl de Bourgogne a comandat 170 de kilograme de piper negru – mult mai mult decât se putea consuma la o nuntă oricât de mare – şi l-a expus ostentativ, astfel încât oamenii să poată vedea cât de fabulos de bogat era.

Piperul constituia apoximativ 70% din comerţul angro cu mirodenii, dar alte mărfuri din locuri şi mai îndepărtate – nucşoara şi floarea de nucşoară, sorţişoara, ghimbirul, cuişoarele şi turmericul, ca şi alte câteva mirodenii exotice, în general uitate, precum aerelul, obligeana, chimenul indian, galangalul sau curcuma albă – au început să-şi croiască drum spre Europa, devenind şi mai valoroase.

Timp de secole, mirodeniile au fost nu numai cele mai preţioase alimente, ci şi cele mai preţuite mărfuri dintre toate.

Insulele Moluce, cunoscute mai ales ca Insulele Mirodeniilor, ascunse adânc în Orientul Îndepărtat, au rămas atât de dezirabile, prestigioase şi exotice, încât  atunci când Iacob I a obţinut posesia a două insuliţe, a fost o lovitură atât de mare, încât pentru o vreme i-a plăcut să se prezinte drept „Rege al Angliei, Scoţiei, Irlandei, Franţei, al Pulowayului şi Puloroonului”. 

În căutarea mirodeniilor, în special a piperului,  din îndepărtatele insule, oamenii au descoperit lumea, planeta pe care trăiau, i-au dat ocol, au priceput pentru prima dată cât de mare era, pierind cu milioanele în chinuri greu şi de imaginat."

* Textul este un fragment din cartea lui Bill Bryson "Acasă. O istorie a vieţii private", Editura Polirom, 2012.

I-am căutat pe deţinătorii de astăzi ai mult râvnitei mirodenii. I-am descoperit ocupându-se cu râvnă tot de piper, de culesul şi de uscarea lui. Şi nu-mi par tocmai bogaţi, aşa cum ar fi fost firesc după veacurile în care europenii au descărcat munţi de aur pe palma lor de pământ.