"Gătitul e o artă, mâncatul o măiestrie, iar asortarea vinurilor şi băutul lor o adevărată virtute culturală ce dovedeşte rafinament, adică educaţie."
(Păstorel Teodoreanu)

miercuri, 26 noiembrie 2014

Turmericul - mirodenie vindecătoare (2)

"Trece-ţi mâna, uşor, peste el … pulberea-i galbenă, mătăsoasă, îţi va rămâne în cutele palmei şi pe vârful degetelor, ca aripa unui fluture."
(Chitra Divakaruni în "Stăpâna mirodeniilor")


Curcuma (curcuma longa) este o plantă care se cultivă de mai mult de 5000 de ani mai ales în zonele tropicale şi subtropicale ale lumii, adică acolo unde găseşte căldură suficientă şi                                                                                             pământ afânat şi umed. 



Face parte din aceeaşi familie vegetală cu ghimbirul – Zingiberaceae.





80% din producţia de turmeric 
provine din India, dar se cultivă
 şi în sudul Chinei, Taiwan,
Indonezia şi Africa. 














Poate creşte bine însă şi în ghivece, în casă sau, vara, afară. E nevoie doar să se pună în pământ o bucăţică din rizomul (tulpina subterană) prin care se înmulţeşte şi să i se asigure temperatura şi umiditatea care îi sunt necesare.
Exact la fel ca şi în cazul ghimbirului.




Curcuma are un rizom galben-maroniu, cu miez portocaliu, care se poate folosi proaspăt sau sub formă de pulbere, aşa cum poate fi găsită cel mai adesea în comerţ.


Pulberea se obţine prin măcinarea fină a bulbilor care au fost, în prealabil, fierţi şi uscaţi în cuptoare. 
Aroma pulberii fine de curcuma este fină, gustul îi e iute-amărui iar culoarea - de un galben-ocru.

Culoarea aceasta, aşa de asemănătoare cu pigmenţii minerali, i-au dat şi numele latin de terra merita (“pământ merituos”), nume care a devenit în franceză terre-mérite, pe care englezii l-au transformat în turmeric
Hinduşii îi spun haldi.

Numele lui latinizat – curcuma – vine din cuvântul arab kurkum, adică şofran, de a cărui culoare se apropie destul de mult, motiv pentru care i se mai spune şi “şofran Indian” [o denumire oarecum ciudată, întrucât în India cresc şi florile de şofran] sau “şofranul săracilor” – asta evident pentru faptul că nu oricine îşi permite să cumpere şofranul veritabil - cel mai scump condiment din lume, şi atunci este deseori înlocuit cu pulberea de curcuma. Măcar pentru culoare, căci aroma inefabilă a şofranului nu poate fi asemănată cu nimic altceva.

[Din păcate, sunt şi comercianţi care amestecă pulberea de şofran cu cea de turmeric, vânzând amestecul drept şofran pur. Asta ca să nu mai luăm în calcul numărul celor care vând doar turmenic drept şofran.]


Turmericul a fost utilizat la început pentru proprietăţile sale curative şi abia apoi a fost folosit în alimentaţie ca mirodenie. Mai târziu a fost folosit şi în tratamentele cosmetice.


De câţiva ani se produc nenumărate suplimente nutritive pe bază de turmeric, se gândesc felurite scheme de tratament pentru vindecarea cu curcumină a diverselor boli, mai ales a cancerului, dar atât cunoscătorii medicinei Ayurveda, cât şi cercetările ştiinţifice atrag atenţia asupra asupra faptului că un consum exagerat de curcuma (aşa cum se recomandă deseori în planurile de tratament al noilor produse ieşite pe piaţă) poate avea efecte negative (ba chiar extrem de grave) asupra sănătăţii. Este una să foloseşti ca mirodenie câteva grame pe zi de curcuma amestecată în hrana unei întregi familii sau cel mult o jumătate de linguriţă într-o cană cu lapte sau ceai, şi e cu totul altceva să consumi turmenicul cu lingura de câteva ori pe zi, aşa cum recomandă unele scheme de tratament.
Şi în acest caz se impune, aşadar, moderaţie şi mai ales o temeinică informare înainte de a începe un astfel de tratament.


Iată doar câteva articole interesante despre turmeric :

Turmeric – The American Cancer Society

University of Maryland Medical Center – Turmeric

Turmeric – The American Cancer Society

The World’s Healthiest Foods




 Turmericul este ieftin : 100 de grame de pulbere costă azi mai puţin de un euro :



Tocmai din pricina preţului său scăzut, turmericul este folosit cu predilecţie în Occident ca aditiv în industria alimentară. Turmenicul este, de fapt, E100, aditivul care colorează în nuanţe diferite de galben o mulţime de produse : muştarul, untul, margarina, aluaturi şi creme de prăjituri, pâinea şi cozonacii, sosurile, brânzeturile, băuturile etc

Este folosit de asemenea şi pentru colorarea într-un galben plăcut a lemnului, a produselor textile etc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu