Se spală ardeii (graşi, gogoşari sau capia, sau combinaţi) şi se coc pe o grătar din fontă sau altceva asemănător.
Între timp, se mărunţeşte conopida, se spală şi se lasă la scurs.
Se scot într-un castron ardeii copţi, se presară cu sare şi se acoperă pentru a se înăbuşi. Astfel se pătrund de aroma specifică, dar se şi curăţă apoi foarte uşor.
* Secrete mici, efecte mari :
Ardeii copţi se curăţă şi se rup apoi în fâşii deasupra unei farfurii (cu mâna mereu umezită într-un castronel cu apă ţinut alături), astfel încât să nu pierdem sucul ardeilor care se scurge în timpul operaţiunii.
Şi pieliţele curăţate se păstrează în aceeaşi farfurie.
Se va adauga în sosul salatei şi sucul ardeilor, dar şi cele câteva picături rezultate în urma stoarcerii cu mâna a cojilor din farfurie.
Gustul sosului va fi mult îmbogăţit astfel cu aroma specială de copt a ardeilor.
La fel e bine de procedat şi când pregătim o tocăniţă cu ardei copţi, de pildă, sau alte mâncăruri asemănătoare.
Sosul pentru această salată poate fi unul simplu (aşa cum am preferat şi eu de această dată),
adică oţet, apă, suc de lămâie, sare, piper, un strop de ulei aromat şi sucul de la curăţatul ardeilor copţi mixate bine într-o cană sau într-un bol,
sau un sos îmbogăţit cu puţin puţin usturoi pisat sau muştar, cu ghimbir ras, chilli, oţet balsamic, verdeţuri de Provance etc.
* Secrete mici, efecte mari :
Vă ajută mult în pregătirea rapidă a diverselor salate dacă aveţi mereu pregătit în frigider acest sos simplu.
Turnaţi într-o sticlă de jumătate de litru aproximativ o treime de oţet de 5-6 grade, un deget de ulei, sucul de la două lămâi, o linguriţă (rasă) de sare, câteva boabe de piper, puţin piper alb măcinat, doi căţei de usturoi întregi, câteva bucăţele dintr-o crenguţă de cimbru şi dintr-una de rozmarin, câteva feliuţe de ghimbir, eventual un ardei iute, după care completaţi sticla până la 3/4 cu apă rece, puneţi capacul şi agitaţi bine conţinutul.
Umpleţi sticla cu apă, mai agitaţi sticla o dată şi puneţi-o la păstrare la frigider.
Salatele pe care le veţi pregăti apoi cu acest sos vor avea un gust excelent datorită împletirii lente a aromelor, chiar dacă le veţi pregăti în grabă.
Cum spuneam, acest sos poate fi îmbogăţit pe loc, la dorinţă, turnându-l într-un castronel şi adăugându-i ceea ce vă doriţi în funcţie de salata pe care o preparaţi.
Se aşază în salatieră fâşiile de ardei copţi, se presară printre ele bucheţelele de conopidă crudă şi se toarnă deasupra sosul pregătit.
Sosul trebuie să fie suficient astfel încât să acopere bine legumele şi să le marineze în timpul în care vom lăsa salata la frigider, acoperită cu o folie.
Înainte de servire se amestecă uşor, eventual se mai adaugă condimentele pe care le simţiţi necesare şi se ornează cu verdeţuri proaspete.
Salata este bună şi doar după puţin timp de la preparare, dar peste câteva ore (2-3) sau chiar a doua zi, este incomparabil mai bună!
* Şi în ceastă salată se pot adăuga oricare alte crudităţi vă plac : morcov, broccoli, castravete, andive etc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu